Seminar regional pentru judecători organizat de Oficiul de Brevete din Letonia

În data de 14 septembrie 2021, Oficiul de Brevete din Letonia, cu sprijinul OMPI și EUIPO, va desfășura lucrările Seminarului regional pentru judecători la care sunt invitați să se înscrie reprezentanți ai instiuțiilor și autorităților publice cu atribuții în domeniul protecției și asigurării respectării drepturilor de proprietate intelectuală, judecători și procurori din România.

Evenimentul din acest an se va concentra pe aspecte privind jurisprudența europeană în domeniul proprietății intelectuale și practica instanțelor cu accent pe protecția mărcilor și a drepturilor de autor. Limba engleză va fi limba de lucru a seminarului.

Organizatorii iși propun să reunească reprezentanți ai sistemului judiciar cât și specialiști în asigurarea respectării drepturilor de PI din partea OMPI și EUIPO, reprezentanţi ai Curții Supreme a Lituaniei și Letoniei, cadre didactice ale universităților din Polonia și Germania.

Aceștia vor oferi informatii legate de standardele internaționale și europene prezentând cele mai bune practici privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală. Programul seminarului îl puteți regăsi în anexă .

În speranța că veți considera acest eveniment interesant, vă incurajăm să confirmați participarea dumneavoastră aici , până la data de 6 septembrie 2021.

seminar oficiul brevete letonia

We use cookies

We use cookies on our website. Some of them are essential for the operation of the site, while others help us to improve this site and the user experience (tracking cookies). You can decide for yourself whether you want to allow cookies or not. Please note that if you reject them, you may not be able to use all the functionalities of the site.

Ok