A 4-a ediție a Conferinței Regionale Proprietatea Intelectuală în economia digitală pentru IMM-uri

Avem plăcerea de a vă informa că, în perioada 6 – 7 septembrie 2021, vor avea loc lucrările celei de-a 4-a ediții a Conferinței Regionale Proprietatea Intelectuală în economia digitală pentru IMM-uri Cunoașterea domeniului: aspecte comerciale și juridice pentru dezvoltatorii de jocuri video.

Ca și precedentele ediții, această conferință este organizată de către OMPI în colaborare cu Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) și Universitatea Româno-Americană din București.

Având în vedere contextul pandemic, conferința va fi organizată la București în format hibrid, cu participare online, pe platforma Zoom a Universității Româno-Americane din București.

Adresându-se atât specialiștilor cât și antreprenorilor, ediția de anul acesta a conferinței se va concentra, în principal, pe industria jocurilor video, agenda reuniunii incluzând teme de actualitate și cu un grad ridicat de utilitate. Limbile de lucru vor fi limba engleză și limba română, traducerea simultană fiind asigurată.

La eveniment vor participa reprezentanți OMPI, experți internaționali, reprezentanți ai instituțiilor guvernamentale din toate statele din Europa Centrală, țările baltice și Turcia, reprezentanți ai sectorului privat, reprezentanți ai industriilor din domeniu și ai societății civile, care desfășoară activități în acest sector, precum și reprezentanți ai mediului academic.

În speranța că agenda de lucru anexată prezintă înteres pentru dumneavoastră și vă doriți să luați parte la acest eveniment important în domeniul proprietății intelectuale, atât pe plan național cât și la nivel internațional, vă adresăm rugămintea, ca până la data de 1 septembrie 2021, să confirmați participarea la adresa de e-mail : Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. și/ sau la următorul link de înregistrare, Registration Form.

Programul poate fi consultat, accesând Provisional Program

osim

Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal de către OSIM

Toate datele cu caracter personal colectate de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) sunt prelucrate în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date (Regulamentul general privind protecţia datelor).

Ca principiu general, OSIM prelucrează numai date cu caracter personal pentru îndeplinirea sarcinilor pe care le desfășoară în interesul public, în vederea asigurării protecţiei proprietăţii industriale, conform art. 1, alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 573 din 7 septembrie 1998 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, cu modificările si completările ulterioare.

Toate operațiunile de prelucrare a datelor cu caracter personal sunt notificate în mod corespunzător Responsabilului cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal din OSIM.

Informațiile colectate vor fi, prelucrate și/sau accesate numai de membrii personalului OSIM sau de persoanele autorizate responsabile de operațiunile de prelucrare corespunzătoare.
Publicul va putea accesa aceste date prin intermediul instrumentelor și platformelor online ale OSIM și, de asemenea, prin descărcarea informațiilor, în ambele cazuri, numai în scopul de a oferi terților și autorităților publice informațiile necesare pentru a le permite să își exercite drepturile de proprietate industrială dobândite.

Persoanele fizice ale căror date cu caracter personal au fost prelucrate de către OSIM pot, în orice moment, în cazul în care consideră că nu le-au fost respectate drepturile fundamentale la viaţă privată și la protecţia datelor personale, sa se adreseze responsabilului cu protecția datelor din OSIM (RPDCP@osim.ro) sau Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, și, după caz instanțelor de judecată.

Totodată, aceste persoane au dreptul de a acces (conform art. 15 din Regulamentul general privind protecţia datelor) și de a solicita (conform art. 16 din același regulament) rectificarea datelelor cu caracter personal inexacte care le privesc, prin trimiterea unei cereri scrise la OSIM la adresa de email mai sus menționată.