Prin topografie a unui produs semiconductor (TPS), denumită în continuare topografie, în sensul legii, se întelege o serie de imagini legate între ele, indiferent de modalitatea în care acestea sunt fixate sau codate, reprezentând configuraţia tridimensională a straturilor care compun un produs semiconductor şi în care fiecare imagine reproduce desenul sau o parte din desenul unei suprafeţe a produsului semiconductor, în orice stadiu al fabricaţiei sale.
Deoarece complexitatea produselor semiconductoare depinde în principal de conceperea topografiilor de produse semiconductoare pentru care se investesc resurse umane, tehnice şi financiare considerabile, iar copierea produsului realizat se face într-un timp mai scurt şi cu cheltuieli incomparabil mai mici.
Pe plan mondial, acest tip de protecţie este o practică curentă în concordanţă cu prevederile Acordului de la Marrakech privind constituirea Organizaţiei Mondiale a Comerţului.
Se protejează topografiile originale, părţi originale din topografii, sau combinaţii de elemente şi interconexiuni uzuale, dar care, luate în ansamblul lor, sunt originale.
O topografie este originală daca este rezultatul efortului intelectual al creatorilor ei şi dacă, la data când a fost creată, nu era uzuală pentru creatorii de topografii şi fabricanţii de produse semiconductoare.
Nu se protejează conceptele, procedeele şi mijloacele tehnologice utilizate pentru realizarea topografiei sau produsului semiconductor, informaţiile stocate în produsul semiconductor, părţile uzuale din topografii ample, care cuprind şi părţi originale, produsul semiconductor care se realizează pe baza topografiei, orice fel de marcă aplicată pe produsul semiconductor, elemente de design industrial ale produsului semiconductor.
Acestea pot fi protejate în cadrul altor legi de protecţie a proprietăţii industriale/intelectuale.
Cele pentru care cererea de înregistrare a fost depusă la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci într-un termen mai mare de 2 ani de la data primei exploatări comerciale.
Cele care nu au fost exploatate comercial timp de 15 ani de la data la care au fost create sau codate pentru prima oară. Cele care nu au fost exploatate comercial şi după o perioadă sunt înregistrate, pierd dreptul la protecţie la împlinirea a 15 ani de la data creării sau codării.
Pe teritoriul României, o topografie înregistrată este protejată pe o durată de 10 ani. Termenul începe la data de înregistrare a topografiei sau la data primei exploatări comerciale (dacă aceasta nu depăşeşte 2 ani de la înregistrare) şi se încheie în ultima zi a celui de-al zecelea an civil de la înregistrare.
Pot beneficia de protecţia unei topografii persoane fizice care sunt resortisante ale unui stat membru al Uniunii Europene, ori care are reşedinţă obişnuită pe teritoriul unui astfel de stat şi societăţile sau alte persoane juridice care desfăşoară o activitate industrială ori comercială, reală şi efectivă, pe teritoriul României sau al unui stat membru al Uniunii Europene ori al Organizaţiei Mondiale a Comerţului.
Pentru înregistrarea unei topografii este necesar să se constituie depozitul reglementar al cererii de înregistrare, care să cuprindă (dactilografiate în limba romană):
– o cerere tip prin care se solicită înregistrarea topografiei;
– o documentaţie tehnică, constituită din materiale grafice şi un text care să conţină informaţii suficiente pentru a permite identificarea topografiei şi evidenţierea funcţionarii electronice a produsului semiconductor care o încorporează;
– două exemplare ale produsului semiconductor, dacă acesta a fost realizat şi exploatat comercial;
– împuternicirea de reprezentare a mandatarului (dacă este cazul);
– dovada de plată a taxelor.
După constituirea depozitului reglementar, topografia se înregistrează în Registrul national al topografiilor, se publică în BOPI, în termen de două luni de la constituirea depozitului şi se eliberează titularului un Certificat de înregistrare a topografiei, în termen de trei luni de la data publicării.
Dacă documentele depuse prezintă lipsuri sau deficienţe, ele trebuie completate în decurs de 2 luni, data depozitului fiind aceea la care s-au depus la OSIM completările şi rectificările.
Topografiile înregistrate se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industriala editat de OSIM după 2 luni de la data constituirii depozitului reglementar, moment de la care documentaţia din depozitul reglementar poate fi consultată la sediul OSIM.
Obţinerea protecţiei unei topografii se face contra plăţii urmatoarelor taxe:
– depunerea cererii de înregistrare a unei topografii 148 RON
– examinarea cererii de înregistrare 495 RON
– înregistrarea unei topografii 1484 RON
– publicarea înregistrării unei topografii 74 RON
– eliberarea unui certificat de înregistrare a topografiei 74 RON
Pentru solicitanţii de cereri de înregistrare a topografiilor nu se acordă reduceri de taxe.
Înregistrarea unei topografii conferă titularului dreptul de a o exploata comercial precum şi dreptul de a permite sau interzice altor persoane sa reproducă şi să importe şi exploateze topografia sau produsul semiconductor fabricat pe baza acelei topografii. El poate marca pe produsele semiconductoare care includ topografia litera „T”.
Exploatarea comercială a unei topografii înseamnă vânzarea, închirierea, leasingul sau orice altă metodă de distribuire comercială ori ofertă făcută în aceste scopuri. Exploatarea comercială nu include exploatarea în condiţii de confidenţialitate.
În vederea exploatării, titularul poate să transmită dreptul său, conferit prin înregistrarea unei topografii, prin cesiune şi prin succesiune legală sau testamentară.
Nu. Pentru protecţia în afara ţării trebuie urmată o procedură de înregistrare internaţională în conformitate cu tratatele la care România este parte.
Persoana care doreşte să obţină protecţia pentru o topografie poate fi reprezentată de un mandatar cu domiciliul sau sediul în România. Pentru o persoană fizică sau juridică străină, reprezentarea prin mandatar este obligatorie.
Mandatarul autorizat este un consilier în proprietate industrială, atestat de OSIM pentru domeniul protecţiei topografiilor de produse semiconductoare şi înregistrat în Registrul naţional al consilierilor în proprietate industrială.
Legea privind protecţia topografiilor produselor semiconductoare nr.16/1995 republicată prin Legea nr.337 din 2005 în Monitorul Oficial nr.824 din 6 octombrie 2006.
Norme de aplicare a Legii 16/1995 republicate în Monitorul Oficial nr.90 din 5 februarie 2007.
Orice informaţie sau referinţă privind înregistrarea topografilor poate fi obţinută de la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, str. Ion Ghica 5, sector 3, Bucureşti, telefon (prin centrala OSIM): 021.306.08.00 ÷ 021.306.08.29 – int. 208, 284 sau direct: 037.282.59.85.