Evenimente

Conferința OEB privind Informarea din Brevete 2019 (EPOPIC) va avea loc la Bucureşti în perioada 29-31 octombrie 2019

logo EPO
osim logo

Oficiul European de Brevete (OEB), în cooperare cu OSIM, va organiza în perioada 29-31 octombrie, la Bucureşti, Conferința privind Informarea din Brevete 2019.

Program Educațional privind marca și design-ul

Program Educațional privind marca și design-ul

Curs organizat de EUIPO pentru consilieri în proprietate industrială.

Detalii privind condițiile de participare

 

Seminarul naţional ediţia a XV-a

Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) organizează în Staţiunea Jupiter, în perioada 27.08.2019 – 29.08.2019, la Hotel Delta, Seminarul naţional ediţia a XV-a cu tema:

TOTUL DESPRE MĂRCI.
NOUTĂŢI LEGISLATIVE CU IMPACT ASUPRA AFACERII DVS.!

Evenimente dedicate cercetării, invenţiilor şi inovaţiilor

În luna mai 2019 specialiștii OSIM au fost prezenți la o serie de evenimente dedicate cercetării, invenţiilor şi inovaţiilor, şi anume: „Târgul Internațional de Invenții și Idei Practice – INVENT-INVEST”, ”Salonul de invenții si inovații” – INVENTIKA și ”Expoziţia Europeană de Creativitate şi Inovare – EUROINVENT”.

În cadrul „Târgului Internațional de Invenții și Idei Practice” de la Ploiești, desfășurat în perioada 6-9 mai 2019, organizat de către ”Societatea Inventatorilor din România” și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, în parteneriat cu Universitatea PETROL-GAZE din Ploiești, au fost promovate inovații științifice ale cercetătorilor și inventatorilor aparținând unor domenii de activitate diferite, precum și de la companiile interesate să investească în Protecția Mediului, Energia Ecologică(Free Energy) și Sistemele lnteligente, în condițiile schimbărilor climatice, în vederea dezvoltării de noi tehnologii, produse și servicii cu o competitivitate semnificativă și performantă, în special datorită noutății tehnice.

„Dreptul brevetului-Tratat” – lansare

La sediul OSIM a avut loc lansarea cărții “Dreptul brevetului – tratat” autori Alexandru Ștrenc, Bucura Ionescu și Gheorghe Gheorghiu.

În cadrul evenimentului dedicat Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale ce a avut ca temă: ”Luptă pentru Aur: proprietatea intelectuală și sportul”, a fost subliniat faptul că sportul minții este cel mai important în dezvoltarea fiecăruia.

Conferinţa „Lupta pentru aur: proprietatea intelectuală şi sportul”

În contextul sărbătoririi Zilei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale, care anul acesta a purtat numele „Lupta pentru aur: proprietatea intelectuală şi sportul”, în data de 8 mai 2019, OSIM a răspuns invitaţiei Ambasadei Statelor Unite al Americii, la Conferinţa cu acelaşi nume, care a avut loc la sediul Federaţiei Române de Fotbal.

OSIM a fost reprezentat de către doamnele Elisabeta Berceanu, Elena Norocea și domnul Bogdan Geavela. Delegația OSIM a prezentat lucrarea cu titlul “Relevanţa şi valoarea mărcii pentru lumea sportului”.

Seminarul itinerant „De la idee la comercializare”

Astăzi are loc, la Bucureşti, seminarul itinerant „De la idee la comercializare” organizat de către Academia Oficiului European de Brevete, European IPR Helpdesk şi OSIM.
În cadrul evenimentului sunt discutate aspectele economice şi beneficiile generate de drepturile de PI cu accent pe domeniul brevetelor de invenţie.
Printre participanţi se numără reprezentanţi din rândurile întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri, reprezentanţi ai unor centre de transfer tehnologic, consilieri PI, reprezentanţi ai mediului universitar cât şi reprezentanţi OEB şi OSIM.

Lansarea cărții „Dreptul brevetului-Tratat”

Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci vă invită miercuri, 8 mai 2019, ora 14:30, la sediul său din Str. Ion Ghica nr.5, la lansarea cărții „Dreptul brevetului-Tratat”, autori Alexandru Ștrenc, Bucura Ionescu și Gheorghe Gheorghiu.

Tratatul cuprinde, integrează și redă lunga experiență teoretică și practică a autorilor, atât în concepția și aplicarea legislației naționale, europene și internaționale în domeniul brevetelor de invenție, cât și în gestionarea ansamblului componentelor fundamentale de natură juridică, tehnică, comercială și managerială ce constituie problematica dreptului brevetului.

“Scoala altfel” în vizită la OSIM

O experienţă unică pentru elevii clasei a-VIII-a A aparținând liceului teoretic “Waldorf”.

În perioada 15.04.2019 – 19.04.2019 se desfășoară Săptămâna Școala Altfel, al cărui scop este să contribuie la dezvoltarea competenței de învățare, educarea copiilor/elevilor, în domeniul protecției proprietății industriale.

Specialiştii OSIM au fost prezenţi la Sibiu în cadrul Salonului ”Cadet INOVA”

În perioada 11-13 aprilie 2019, specialiştii OSIM au fost prezenţi la Sibiu în cadrul Salonului ”Cadet INOVA” , un eveniment promovat de Corpul Cadeţilor “GL. mr. Nicolae USCOI” şi Academia Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” din Sibiu sub Înaltul Patronaj al Forumului Inventatorilor Români.

Experții OSIM Elisabeta Berceanu și Valentin Crețu au prezentat lucrarea intitulată ”Titluri de proprietate industrială în sport„ care se încadrează în tematica promovată de OMPI – ”LUPTĂ PENTRU AUR – proprietatea intelectuală și sportul„ în contextul aniversării Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale 26 Aprilie.

Cum să protejezi o marcă în România

De astăzi OSIM este şi pe YouTube, la aceast link !
Primul video este un tutorial care prezintă informaţii despre modul în care se pot proteja mărcile în România, la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM). Materialul a fost creat în cadrul Proiectelor de Cooperare Europene co-finanţate de către Oficiul European de Proprietate Intelectuală (European Intellectual Property Office – EUIPO).

Seminar cu tema „Noutăți privind protecția proprietății industriale la nivel european” organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș

În data de 10 aprilie 2019, specialiștii OSIM au fost prezenți în calitate de lectori la Seminarul cu tema „Noutăți privind protecția proprietății industriale la nivel european” organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș, reprezentată de Dl. George CAVAL, Președinte, în parteneriat cu Centrul Regional Argeș, din cadrul Universității din Pitești, reprezentat de dl. Prof. univ. dr. Sebastian PÂRLAC.

Delegația OSIM formată din dna. Mariana Muscalu, dna.Mariana Hahue, dna. Elisabeta Berceanu și dl. Valentin Crețu experți în cadrul Serviciului Marketing, au prezentat lucrări referitoare la titlurile de protecție ale proprietății industriale – mărci, desene și brevete de invenție naționale și europene, au prezentat bazele de date specifice și au răspuns la întrebările managerilor de IMM-uri prezenți în auditoriu.

IPDENTICAL – Vă puteți imagina lumea fără creativitate?

IPDENTICAL – Vă puteți imagina lumea fără creativitate?

Scopul filmului este de a descoperi importanţa proprietății intelectuale și de a arăta cum sunt prezente drepturile proprietății industriale în viața noastră de zi cu zi.

Seminar „Noutăți privind protecția proprietății industriale la nivel european”

În data de 10 aprilie, experții OSIM vor fi prezenți la Pitești, la seminarul intitulat ”Noutăți privind protecția proprietății industriale la nivel european”.

Seminarul este organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș, in parteneriat cu centrul Regional OSIM – Universitatea din Pitești.

Delegația OSIM este formată din:
dna. Mariana Muscalu – expert Serviciul Marketing,
dna. Mariana Hahue – expert Serviciul Marketing,
dna. Elisabeta Berceanu – expert Serviciul Marketing – Coordonator Centre Regionale,
dl. Valentin Crețu – expert Serviciul Marketing.

Seminar organizat de către Academia OEB la Bucureşti – “Calea de la idee la comercializare”

European IP Helpdesk şi Academia de Brevete a Oficiului European de Brevete (OEB) vor organiza în data de 7 mai 2019, la Bucureşti, seminarul itinerant intitulat “Calea de la idee la comercializare”, un eveniment care doreşte să abordeze aspectele economice şi comerciale ale drepturilor de proprietate industrială.
Cursurile sunt bazate pe module de studii de caz din platform IP4inno.eu şi vor conţine informaţii despre noutăţile şi elementele de actualitate în domeniul brevetelor, în contextul mediului de afaceri.

Locaţia evenimentului:

Hotel Mercure Bucharest Unirii
Bd. Mircea Vodă 28
30167 Bucureşti, sector 3
Sala: Mircea Vodă

Pentru detalii suplimentare şi înscrieri, vă rugăm să accesaţi următorul link:
https://www.epo.org/learning-events/events/search/details.html?eventid=13743